ca un bumerang care adormise în turn
duhnind a minți nespălate și a frig
la întoarcerea din serai

în restul timpului mânca puțin
privea așezat din celălalt capăt al lumii
de ce aleargă întrebările
uneori se pierdea atât de mult în gândurile lor
încât nu-și mai aducea aminte din ce parte
este ora optsprezece
sau în care zi a săptămânii
foamea i se transformă în lună plină

câteodată își despica pieptul în două cuvinte
în două înjurături lihnite de somn
și lăsa trupurile să vină acasă
lăsa orele să se împerecheze de capul lor
construia feline supuse din pielea femeilor
și urla ca o secție de psihiatrie
venirea pământului

în serile impare dresa umbre
organiza petreceri în culori vărgate
și dansa ca un apucat
în serile impasibile desena învârtiri
și descifra până la epuizare misterul pisicii
care s-a aruncat în gol
din cea de-a noua viață

pentru că în părul acestui animal se trăiește năprasnic
pentru că în lihnirea animalului nu se încumetă nimeni
pentru că în răspunsul animalului
nu a existat nicio întrebare
iar singura umbră care se lăsa dresată
nu-i aparținea

ar fi trebuit să își aducă aminte
că orice mâini împreunate după moarte
rămân la fel
de reci